istanbul.
18 milioane de locuitori care freamata fara oprire din zi si pana-n noapte. un oras cat o tara. un amestec ciudat si intrigant de antichitate si modern, o fosta capitala de imperiu care uneste asia si europa deasupra bosforului. un oras cu un trafic infernal care pare ca nu doarme niciodata. un amestec picant de vest cu est, de adidasi cu leduri si papuci, de tricouri cu nirvana si burka, de malluri incredibil de luxoase si de strazi dosnice cu sute de pisici si lustrangii care-si asteapta clientii.
mostenirea giganticului imperiului da piept cu puterea internetului si naste o bucatarie pe alocuri traditionala, pe alocuri moderna, pe alocuri neasteptata dar intotdeauna savuroasa.
am incercat in 5 zile sa parcurgem cat mai multe feluri de mancare din bucataria turceasca si rareori am mancat de doua ori aceleasi lucruri. va marturisesc ca n-a fost deloc usor. am avut tot timpul senzatia de plin si numai curiozitatea m-a facut sa gust si din felul urmator.
parteneri in aventuroasa expeditie au fost ca deobicei prietenii de la foodie family si mai nou venita in organizatie celor-care calatoresc-ca-sa-manance, andra aka menta&rozmarin. mi-am dat seama ca am ingrozit-o pe saraca fata cand la o ora dupa un breakfast copios ne-am pus pe gps-uri sa cautam unde-i carciuma in care mancam de pranz. andra, fii barbata :))
pentru prima data de cand alergam dupa mancare prin lume am facut un food tour cu un expert local si slava lui alah, bine a mai fost. va recomand cu drag istanbul on food si mai cu seama pe prietenul korhan un fel de biblie coran ambulant in ceea ce priveste mancarea.
de la el am invatat ca la micul dejun turcul are preferinte clare: covrig cu ceai, menemen - omletele din craticoarele de mai jos, masline, branza de oaie,vaca si capra, pastirma - un fel de pastrama de vita, pasta de 95% alune - de langa masline, pasta de alune cu lapte - chiar langa celalata pasta si kaymak cu miere - caserola din dreapta sus. insa niciodata toate la un loc asa cum le-am mancat noi :))
da, toate astea sunt pe un ziar pentru ca micul dejun l-am cumparat de la tarabele din spice bazar si l-am mancat la o ceainarie de langa new mosque la un fel de masuta piticilor. gazdele s-au bucurat sa ne primeasca si-au suplimentat cu omletele-menemen. una dintre ele cu carnati picanti iar cealalta cu celebra pasta turceasca de ardei iuti.
de departe kaymakul cu miere merita un compendiu intreg. e atat de bun incat as putea manca numai asta pana la sfarsitul lumii. bineinteles cu un covrig cald. dupa cum bine iti imaginezi kaymakul se face prin adunatul caimacului din laptele fiert. seamana oarecum cu mascarpone insa bloggeri au jurat cu mana pe linguritza ca varianta turceasca e mai light si nu-ti lasa gustul ala de unt/grasime pe cerul gurii ca in cazul lui mascarpone.
pasta de alune e un fel de nutella dar fara cacao. se gaseste la piata in doua variante: 95% alune si e mai grunjoasa cu bucatele mari de alune si varianta fina care are pe langa alune si lapte si zahar si care seamna pefect la consistenta cu nutella (minus cacaoa). apropo stiai ca turcia e responsabila pentru 75% din productia mondiala de alune?
branza mixta de vaca cu oaie seaman oarecum cu cea de pe la noi iar cea mai sarata de capra as fi crezut-o oricand din dobrogea.
nu pot sa trec de mic dejun fara sa vorbesc un pic de pasta de ardei - mormanele cu aspect de magiun din poza de mai jos.
poate fi Acı biber salçası si atunci e facuta din ardei iuti de culoare rosie sau Tatlı biber salçası si atunci e facuta din ardei gras (rosu). indiferent daca e varianta iute sau nu metoda de productie e aceeiasi: se scot semintele si cotorul, se dau cu sare si se lasa la uscat la soare timp de cateva zile sau pana la o saptamana in functie de cat de tare e soarele.
conform lui corhan, orice mancare gatita acasa incepe aproape intotdeauna cu legume calite la care se adauga o lingura de pasta de ardei. gustul e dulce-afumat si seamana oarecum cu varianta spaniola de boia afumata. gustul de iute apare progresiv si incepe sa creasca fara sa fie coplesitor. dealtfel orice am mancat iute in turcia nu este picant sa nu poti sa-l tii in gura ci din contra incepe foarte usor picant si creste pe masura ce mananci mai mult. variantele de ardei iute turcesc par mult mai pe gustul meu decat variantele lui asiatice care-ti paralizeaza limba de la primul dumicat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu